Nu îmi puteam imagina să ajung la Frankfurt și să nu vizitez muzeul Goethe. Ar fi fost, pur și simplu, de neconceput.
Zis și făcut: mobilizat încă trei oameni și mers la muzeu. La intrare – o sală impunătoare, înaltă, cuprinzătoare… O impresie de opulență păstrată, totuși, în limite de bun simț. Primul pas: Casa Goethe – o istorie în sine.
Bunicii scriitorului au fost foarte înstăriți pentru începutul, respectiv, mijlocul veacului al XVIII-lea. Astfel, ceea ce a devenit casa familiei a început prin a fi, în fapt, două case cu structură din lemn. Bunica lui Goethe a cumpărat, în 1733, cele două case pentru a găzdui familia și, mai ales, pentru a găzdui afacerile cu vin ale familiei și pentru a depozita prețioasa licoare. Mai târziu puțin (1755-1756), tatăl scriitorului începe un proiect mai amplu prin intermediul căruia din cele două case se ridică una singură, mare, impunătoare pentru a oglindi statutul familiei. Stilul noii construcții, care păstrează și câteva elemente structurale mai vechi, este rococo mijlociu.
Casa devine astfel o oglindă perfectă a modului de trai al burghiziei mijlocului de veac XVIII, având și facilități rarisime în acea perioadă, cum ar fi apă curentă în casă, astfel că servitorii nu mai erau obligați să aducă apă cu găleți de la fântânile aflate într-un număr relativ mare în oraș.
Scriitorul se naște în această casă în care se practicau diverse forme de artă și în care cunoașterea era la mare rang la 28 august 1749, la prânz, după cum chiar el mărturisește în lucrarea-jurnal Dichtung und Wahrheit. Locuiește aici până în 1775, când acceptă invitația de a se muta la Weimar unde își petrece tot restul vieții.
Ca o curiozitate care ne dovedește, de această dată, geniul scriitorului, în casa părintească de la Frankfurt scrie, într-o singură lună, Suferințele tânărului Werther, roman care a creeat o foarte mare vâlvă în epocă.
Dar, revenind la casă: în 1795, mama scriitorului, rămasă singură, o vinde. În 1863 (unele surse indicănd anul 1859), casa intră în proprietatea „Freies Deutsches Hochstift”, o societate cultural-științifică, rămânând până astăzi cu același proprietar. Casa a fost rearanjată cu mobile și accesorii de secol XVIII, care să reprezinte fidel stilul de viață al unei familii de rangul familiei Goethe, chiar dacă nu neapărat cu lucrurile originale ale familiei scriitorului.
Tragedia casei s-a petrecut odată cu Al Doilea Război Mondial: la 22 martie 1944 (ziua comemorării morții scriitorului), casa a fost puternic bombardată, odată cu întreg orașul. Au rămas doar fundația, subsolurile și câteva zuduri. În perioada 1947-1951 casa a fost ridicată din nou după planuri găsite și documente care o descriau, inclusiv după elemente menționate de scriitor în Dichtung und Wahrheit.
Casa are 16 camere, repartizate pe patru etaje, având parte și de un beci capabil să adăpăstească cantități mari de vin (cu a cărui comercializare se ocupa familia). Fiecare cameră era dotată cu sobe, multe dintre ele cu alimentare din afara camerei respective, iar bucătăria, după cum spuneam, era dotată cu apă curentă.
Scările foarte largi arată și ele statutul familiei burgheze, la fel ca și spațiile largi de la intrarea în camere de la fiecare etaj. Dulapuri masive din lemn, un ceas astronomic, o mașină de călcat rufe – aflate în spațiun comun de la fiecare etaj.
Cel mai impresionant este însă faptul că, primele patru trepte de la parter spre etajul întâi, sunt cele originale, deci, cele pe care însuși copilul, adolescentul și tânărul scriitor Johann Wolfgang a pășit de mii de ori, probabil. Să calci pe ele îți umple sufletul cu o stare de vibrație, cu o emoție greu de pus în cuvinte. E special. E unic.
Iar când ghidul este o tânără studentă la Drept care povestește cu dragoste, pasiune și încredere în sine despre viața scriitorului și familiei lui în această casă, întreaga experiență devine și mai prețioasă. Până la urmă, nu pereții și mobilele dau viață acestei case, ci oamenii care îi spun povestea și cei care învață despre istoria ei. Energia iubirii se poate transmite astfel din nou și din nou spre cei care pășesc în această casă, la fel cum se întâmpla și acum aproape 300 de ani.
Ce emoționant este să pătrunzi în casa unuia dintre cei mai mari scriitoari ai Europei și, până la urmă, ai lumii întregi! Ce vibrant este să pătrunzi în casa copilăriei și primei tinereți a autorului uneia dintre cele mai cunoscute tragedii ale lumii care cuprinde una dintre cele mai intrigante întrebări ale omului inteligent! Ce uimitor este faptul că poți să călci pe urma pașilor unui geniu, fără să te simți stingherit, ci cuprins, ca într-o îmbrățișare a iubirii, de acestaă casă minunată și de o parte a biografiei unei familii de vază din veacul al XVIII-lea german!
