La aeroport într-o seară de 13
Când aștepți un om drag la aeroport și ajungi puțin mai devreme ca să tragi niște cadre, fascinat fiind de aviație, nu poți să nu te topești.
La coborârea din taxi, aseară, decola un avion. Am apucat să îl văd și mi s-a deschis în suflet și în minte un sertăraș al respectului și admirației pentru cei doi sau trei din cabină care veghează ca mereu să aibă dark cockpit și, implicit pentru pasageri și ceilalți membri ai echipajului, un zbor lin.
Pentru mine acești oameni, alături de chirurgi, sunt niște zei. Pur și simplu. Fără exagerare sau prețiozitate.
În același timp, copil de meteorolog fiind, știu exact că binele din aer începe la sol cu un timp prețios dinaintea zborului, momente în care piloții și membrii echipajului trec prin evaluări medicale, își primesc informările meteo și își pun la punct detaliile zborului.
Deși cred cu tărie că avionul chiar este cel mai sigur mijloc de transport în comun, deși știu sigur că piloții sunt foarte bine pregătiți, când îmi zboară cineva drag nu pot să nu am un soi de emoții pe care nu prea le știu clasifica, dar știu, cu siguranță, că nu este frică sau neîncredere. E un ceva acolo pentru că, până la urmă, vremea e vreme și e cam capricioasă uneori, putând deveni cel mai aprig dușman până și pentru cei mai experimentați dintre comandanți sau copiloți.
În același timp, nu pot să nu mă gândesc la bucuria de a zbura, mai ales că aseară am așteptat pe cineva care știe să se bucure de zbor la intensitae maximă.
Așadar, mulțumesc echipajului WizzAir care a zburat aseara din Elveția la București! Și fiecărui echipaj în parte care se duce pe sine și pasagerii în siguranță la destinație!
