O seară minunată de 26 februarie 2025
Așteptarea de peste zece zile a luat sfârșit într-o seară rece de februarie, într-o sală de operă plină de oameni și umplută de emoții de către soliști, cor și orchestră, conduși, desigur, cu toții în lumea creeată de Puccini de către dirijor.
A fost o seară în care artiștii au dăruit și au primit, iar publicul – la fel. A fost o seară a emoțiilor noului, pentru soprana Valentina Naforniță care ne-a dăruit un debut plin de naivitatea, fragilitatea și puterea unei femei precum Mimi. Interpretarea frumoasă a fost dublată de jocul actoricesc complet neteatral, ușor reținut chiar, dar atât de potrivit personajului. A creat, astfel, antiteza perfectă cu Musetta – Daniela Cârstea, care și ea mi-a plăcut foarte mult; teatrală fără a exagera, și-a lăsat vocea și cântul să se bucure de luminile reflectoarelor. O antiteză frumoasă, inteligent construită de două interprete care știu să își dozeze și să își exploateze calitățile vocale și actoricești.
Ștefan Pop a completat cuplul Mimi – Rodolfo. Efervescent, cu vocea sa care tinde tot mai mult spre perfecțiune, a susținut-o impecabil pe partenera sa de scenă debutantă. A dovedit din nou câtă abilitate actoricească deține, completând perfect fiecare gest al Valentinei Naforniță – nu prea mult, nici prea puțin. Finalul a fost cutremurător… Acel “Che vuol dire?Quell’andare e venire…Quel guardarmi cosi?… Mimì!…Mimì!…Mimì!…” s-a dovedit pur și simplu grandios. Iar momentele dintre disperarea lui rostită, gestul de a o cuprinde în brațe pe iubita pierdută și finalul oferit de compozitor orchestrei a avut exact rolul de a înfiera tragedia petrecută pe scenă în sufletele celor din sală.
