O săptămână de așteptare bucuroasă, încântată a luat sfârșit astăzi, întâmplător sau nu, chiar în ziua în care mi-am lansat numele în eter. Asta doar pentru ca gândurile mele despre această fabuloasă soprană să ajungă la oameni dragi mie.
A fost o săptămână în care am tot proiectat ideea de a asculta “Lucia di Lammermoor”, ceea ce, cumva, era firesc să se întâmple. Dar aria din acest spectacol a venit la pachet cu… “Norma” cântată cum eu nu am mai auzit niciodată în persoană și prea rar în mediul virtual.
Prima întâlnire cu un mare interpret rămâne mereu în suflet, dar aceasta are un ceva aparte. Am ascultat o voce impecabilă, de o căldură uimitoare, de o expresivitate cum nu am auzit încă live pe scenă și cum, probabil, nici nu voi mai asculta la altcineva. O tânără doamnă frumoasă devenită, odată cu prima notă fie Norma, fie Lucia, identificată absolut total cu personajul, cu personalitatea fiecarăreia dintre cele două femei cu temperamente atât de diferite și, totuși, conduse de iubire, de capacitatea de a dărui iubire și dorința de a o primi.
Am avut privilegiul de a o felicita în persoană, fermecată și mai tare de modestia, naturalețea, carisma și conștiența propriei valori. Am privilegiul de a avea autograf de la o adevărată divă care știe să primească și să se bucure de aplauze, admirație și apreciere.
Fără îndială, a fost o prezență fantastică aproape pe scena Sălii Radio.
Concertul a fost dirijat de David Crescenzi, care, din nou, nu a folosit partituri. Expresiv, devenit una cu muzica, a știut să îi ofere prim planul sopranei pe care a dirijat-o, având o interacțiune foarte puternică cu ea.
O seară de păstrat în memoria emoțională pentru care le mulțumesc amândurora, corului și orchestrei!
Pășind pe urmele lui Goethe
Nu îmi puteam imagina să ajung la Frankfurt și să nu vizitez muzeul Goethe. Ar fi fost, pur și simplu, de neconceput. Zis și făcut: mobilizat încă trei oameni și mers la muzeu. La intrare – o sală impunătoare, înaltă, cuprinzătoare... O impresie de opulență păstrată,...
