Bucuria așteptării sau beneficiile navigării fără scop pe rețelele de socializare
Acum aproape o săptămână, când nu am putut dormi noaptea și m-am întors de pe o parte pe alta minute în șir, am decis, ca de obicei, să intru pe o rețea de socializare. Am tot navigat și navigat și mi-a sărit constant în ochi o „poveste” cu foarte mult roșu în fotografie. Am decis să o ignor, știind că Adela Zaharia concertează și are spectacola aproape exclusiv în străinătate.
Dar, evident, numele și culoarea m-au atras și am deschis postarea… Și, ce văd? Adela Zaharia concertează, în 14 februarie, la Sala Radio. Gândesc: „Dirijată de David Crescenzi?” și citesc mai departe. Se confirmă.
Evident, al doilea gând a fost unul de panică aproape aș spune – dar știți că sunt cam dramatic-tragică uneori – „Sigur nu mai sunt bilete, dacă afișul arată așa!”, cu referire, desigur la numele de pe el. Caut. Găsesc. Aleg. Cumpăr. Bilet în rândul 2. Bucurie maximă.
La final, îmi rămâne doar să mă bucur de așteptarea plină de emoții a vederii unei soprane pe care îmi doresc de câțiva ani deja să o întâlnesc, dar încă nu m-am zbătut să o urmăresc în străinătate. Nu știu de ce. Probabil, exact pentru că aveam să o văd aici, în București, mai curând decât credeam. Ceea ce nu înseamnă însă că nu îmi doresc să o văd în La Traviata sau Lucia di Lammermoor. Dar, asta este o altă poveste. Deocamdată, cu fiecare zi care trece până vineri, emoțiile sunt mai mari. Sunt sigură că va fi un concert minunat!
Acum, cu o zi înaintea spectacolului, nu îmi găsesc starea, știind că se va cânta doar bel canto, și, deci, mi se vor împlini nu unul, ci mai multe vise cumulate legate de câștigătoarea Operaliei din 2017.
