Geniile se nasc în aceeași zi
1475 – Michelangelo Buonarotti
1853 – Giuseppe Verdi
Acești artiști, prin creațiile lor, mi-au schimbat, cam în același timp, lumea interioară și m-au format o lungă perioadă de timp. Pe amândoi i-am descoperit pe la începutul lui 1990, când aveam puțin peste 10 ani. La Michelangelo am descoperit frumusețea genială a trupului masculin dezgolit de masca hainelor, gingășia nudului, iar la Verdi – nevoia de iubire a sufletelor nobile.
Luată de mânuță și condusă de acești doi magnifici, am început să vreau să aflu mai multe despre artă, am început să vreau să trăiesc, prin muzică, mai multe sentimente. De fapt, cred că acești doi giganți m-au învățat să mă descopăr pe mine mie, să mă cresc, să mă formez, să visez, să am aspirații, să vreau să văd și să trăiesc.
Ceea ce am văzut la Roma din creația lui Michelangelo m-a făcut să mă simt copleșită, la fel cum Verdi mă copleșește și mă lasă fără cuvinte după fiecare spectacol care-i poartă semnătura, fie pe scenă, la tv, sau în mediul virtual.
Ar fi, cu siguranță, multe de spus, dacă cuvintele nu s-ar topi sub măreția celor doi… Așa că vă las cu imboldul de a medita la frumusețea omului, la vastitatea iubirii și la genialitatea a două repere ale celui de-al doilea mileniu care deja s-a scurs de un sfert de veac.
Frumosul rămâne frumos chiar și după peste 500, respectiv, peste 150 de ani…
Frumosul și Iubirea să ne guverneze ființarea!
