„Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.” spune dex-ul că ar însemna poezia.
Pentru mine, poezia are două naturi, deși, în esență, probabil, una și aceeași. Poezia pe care o citesc ar trebui să îmi descrie lumi ale unor stări, iar cea pe care o scriu mă deschide spre lume și lasă cititorii să intre în mine.
„O întrebam deunăzi pe autoare dacă dorește să lase cititorii să privească (indiscret) direct în sufletul ei, la care ea mi-a răspuns, tot printr-o întrebare, dacă nu aceasta ar trebui să fie năzuința oricărui scriitor.”, spunea Florin Lobonț pe coperta IV a volumului meu de debut din 2022. În continuare răspund „da” la această întrebare.
Iată câteva „frânturi” de gânduri poetice:
„uneori e suficient ca eu să fiu eu
atât și nimic mai mult”
„pentru tine
pentru mine
pentru noi
sunt cele mai frumoase cuvinte din viața mea”
Pentru mine, poezia mea este despre simțire, despre emoție, despre iubirea care transpar sau mi-aș dori să o facă fără a ține cont – barbar, poate – de formă. Căci sentimentul nu are formă, la fel cum nu are nici emoția. Dar, mi-aș dori să atingă, să conteze.
Pășind pe urmele lui Goethe
Nu îmi puteam imagina să ajung la Frankfurt și să nu vizitez muzeul Goethe. Ar fi fost, pur și simplu, de neconceput. Zis și făcut: mobilizat încă trei oameni și mers la muzeu. La intrare – o sală impunătoare, înaltă, cuprinzătoare... O impresie de opulență păstrată,...
