Meteorologia la aeroport…
Sună ciudat… Și, totuși, informările meteo care se realizează pe aeroport (civil) sunt puțin diferite – aparent, probabil – de cele cu caracter general care au ca scop prognoza meteo pe o perioadă mai îndelungată de timp.
Meteorologul de pe aeroport face o prognoză pe câteva ore, atâta cât durează zborul. Estimările meteo trebuie să fie cât mai exacte cu putință, deși vremea poate juca feste, ceea ce, din fericire totuși, nu se întâmplă prea des.
Tot el este cel care decide, împreună cu alți colegi din alte departamente, închiderea unui aeroport când condițiile meteo sunt problematice pentru aterizări și decolări. Când e ceață deasă, vânt puternic, ninsoare abundentă sau polei pe pistă, nu se zboară. E literă de lege și de securitate aeriană.
Unul dintre principalii artizani ai unui zbor sigur este meteorologul care se ocupă de informarea comandantului unei aeronave, împreună cu alți colegi de pe aeroport. Fără contribuția lor, zborul ar fi imposibil sau în afara unor marje decente de securitate.
Dacă stai să te gândești și să iei în considerare toate aceste aspecte, ai spune că este o meserie care implică o răspundere uriașă, ceea ce, în esență, și este.
Eu am învățat toate astea de la tata… La tata, în biroul meteo al Aeroportului Internațional Timișoara, am întâlnit pentru prima oară un căpitan de aeronavă TAROM; aveam, cred, în jur de 6 ani sau chiar mai puțin. El era un domn de vreo 40-50 de ani, în uniformă impecabilă. M-a fascinat pentru că mi-a vorbit, făcându-mă să mă simt importantă. Au fost multe astfel de întâlniri, chiar și cu comandanții câtorva curse AUA care operau pe aeroportul timișorean. Am impresionat cu germana mea, pe care tata se bazase, când ceruse permisiunea să urc și eu la bord pentru a-l însoți în predarea dosarului cu informarea meteo.
Sunt câteva amintiri de această natură despre care vorbesc cu plăcere și cu emoție.
Dar, cel mai bine îmi amintesc turele lui tata, mersul cu autobuzul la aeroport, apoi cu mașina, faptul că nu existau sâmbete și duminici obligatoriu libere, la fel cum nu exista garanția că va fi acasă cu noi de marile sărbători, când totul intra într-un soi de repaus, mai puțin viața de pe aeroport. Acolo e foc continuu. Mai cu seamă îmi amintesc că nu l-am auzit niciodată pe tata plictisit să meargă la serviciu, fără chef sau plângându-se.
Aeroportul a fost o vreme modul de funcționare al întregii noastre familii.
Iar, apropo de informările meteo, tata avea o vorbă “și minciuna e o vorbă”, încercând o mică ironie. Deși, nu îmi amintesc să fi povestit vreodată că nu ar fi anticipat corect vremea sau că din acest motiv vreun zbor ar fi fost în pericol. Cu siguranță însă, nu o dată a închis aeroportul din pricina condițiilor meteo nefavorabile.



